Enzime
Lucruri interesante
Enzimele sunt agenți de curățare ecologici, care acționează mai ales pe anumite tipuri de pete. Există diferite tipuri de enzime, fiecare dintre acestea fiind specializată în îndepărtarea anumitor pete și impurități (grăsimi, amidon, proteine...). Fiecare enzimă conținută în formulele Persil acționează ca un catalizator și este activată de mai multe ori în timpul ciclului de spălare pentru a îndepărta complet toate particulele de murdărie. Chiar și la temperaturi scăzute. Indiferent de concentrația lor, enzimele trebuie indicate pe ambalaj în conformitate cu Regulamentul UE privind detergenții.
Mai multe despre enzimele de la Persil
Principalele enzime utilizate în formulele Persil sunt proteazele, amilazele și celulazele:
Proteazele
Elimină murdăria pe bază de proteine precum petele de ou, sânge și lapte
Amilazele
Elimină petele pe bază de zahăr și amidon, cum ar fi pastele, cartofii, orezul și cerealele
Celulazele
Netezesc materialele textile și protejează culorile, conferă un alb strălucitor și protejează împotriva scămoșării
Cum folosim enzimele?
Persil dezvoltă în mod necontenit enzime de ultimă generație pentru a ține pasul cu schimbările obiceiurilor societății și pentru a elimina eficient chiar și cele mai recente tipuri de pete. De asemenea, enzimele active la rece ajută la îndepărtarea petelor la temperaturi scăzute de spălare, cum ar fi 20 sau 30 °C.