Sfaturi pentru spălarea hainelor în cazul pielii sensibile
Piele sensibilă sau copil nou-născut? Urmați sfaturile pentru a minimiza pericolul de iritare a pielii
Aveți pielea sensibilă sau un nou-născut în casă? Știați că pielea unui bebeluș are o treime din grosimea pielii unui adult, ceea ce îl face mult mai fragil și sensibil la eventuale iritații cauzate de detergenții de rufe? Citiți mai multe sfaturi despre cum să minimizați pericolul de iritare a pielii din cauza rufelor.
1 Produsul corect
Aveți alergii cutanate? Puteți reduce în mod semnificativ pericolul de reacții alergice utilizând doar detergenți hipoalergeni. Persil a dezvoltat produse care asigură o curățenie perfectă și are grijă de rufele dumneavoastră, fiind, în același timp, delicate cu pielea dumneavoastră. Recomandat de ECARF și aprobat de dermatologi.
2 Nivelul de dozare
Respectați nivelul de dozare a produsului, nivel indicat pe ambalaj, conform cantității și gradului de murdărire a rufelor.
3 Circularea apei
Asigurați-vă că tamburul nu este plin, pentru a permite o circulare mai bună a apei și o clătire mai bună a rufelor de detergent.
4 Clătirea corespunzătoare
Așteptați finalizarea ciclului de clătire, pentru a fi eliminate corespunzător toate reziduurile de produs. Dacă alegeți un program scurt, aveți grijă la ciclul de clătire, deoarece aceste tipuri de programe utilizează mai puțină apă pentru clătire. Dacă aveți ezitări, utilizați funcția „clătire prelungită” sau repetați ciclul de clătire.
5 Uscarea hainelor
Uscați rufele în spații exterioare? De obicei, acest lucru este mult mai plăcut și mai agreabil. Dar nu e de preferat în timpul sezonului de alergii la polen, când o mulțime de polen se poate prinde de rufele dvs. și poate provoca iritații în timpul purtării.
6 Hainele noi
Nu uitați să spălați hainele noi, o dată sau de două ori înainte de prima purtare, pentru a elimina eventualele reziduuri rămase din fabrică și coloranții, precum și pentru a face hainele mai moi, astfel încât să limitați pericolul de iritare a pielii.